Sens

Pare-o dimineață tristă, în care aș mai negocia la contractul cu patul încă vreo două, hai trei ore, să mă mai primească puțin. Însă astă noapte m-a primit patul, însă somnul nu. Așa că iar simt că mă reîntorc pe plaiuri cunoscute de acum vreo trei ani, însă cafeaua nu mai lâncezește pe niciun ochi de aragaz: nu mai e niciun praf de cafea râșnită acum prea mult timp ca să mai conteze aroma de dinainte sau de după. Vreun cunoscut mi-a băut și ultimul strop de praf cică magic. Așa că beau apă cu bule dintr-o cană verde și mă gândesc că a trecut cam mult de la ultima scriere.

Reciteam ceva mai vechi și în mintea mea de copil ursuz, la orele dimineții după orele nopții nedormite, îmi zic că parcă ceva suna cumva binișor din când în când, dar mai tare mi-e dor de gândurile înșirate negru pe albul virtual al unui display. Erau multe, erau întortochiate și despre absolut nimic și nimicul absolut. Cu siguranță că erau și fără sens, de ce ar fi avut vreunul? Ori cumva printre metafore absurde îmi găsisem sensul. Cumva..

Dilema-mi de cam prea mult timp e aia clasică, clișeică poate: îl pot regăsi ori găsi? E oare al meu să-l regăsesc, e al meu cu adevărat?

Aș scrie pe-o hârtie tot ce trece fugitiv pe lângă ochi, iară de mai prind vreo culoare, aș lăsa-o să se scurgă vesel pe masa din bucătărie. Prea multul devine prea puțin, iar și iar.

Așa-i că sensul nu ține cu mine?

E-o dimineață. Să pară cum o vrea ea. E doar o altă dimineață, la rând dup-o noapte pierdută.

Advertisements

3 thoughts on “Sens

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s